Fotografia de produs este o parte esențială a publicității, deoarece este primul lucru pe care îl vede un client, așa că elementele vizuale creative sunt foarte importante. Blanka Makó este o tânără antreprenoare care fotografiază produsele diferitelor companii, folosind soluții unice și creative, prezentând, pe lângă calitatea produsului, și imaginea companiilor. Ea a vorbit despre planurile ei în cadrul unui interviu.

– Te rog să te prezinți și povestește-ne despre afacerea pe care o lansezi!

– Sunt Blanka Makó, am 25 de ani și lucrez în domeniul fotografiei de produs. De fapt, fotografiez orice fel de produse pentru companii. Ei îmi trimit ceea ce vor să fie fotografiat, iar eu fac poza pe care o doresc. Creez imagini care să reflecte valorile companiei, marca, paleta de culori și să transmită caracteristicile cheie ale produsului.

–  De unde ți-a venit ideea de a începe o astfel de afacere? Care a fost cea mai mare motivație pentru tine?

– Fac fotografii de foarte mult timp și vreau să trăiesc din asta. Fiind o profesie în care calitatea este foarte importantă, am considerat necesar să aplic pentru că echipamentele sunt scumpe. Costă foarte mult să cumperi un aparat serios, așa că aveam nevoie de surse, și mă bucur că le-am obținut-o cu ajutorul StartUp HUB.

– Cum consideri, care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă o persoană care vrea să înceapă propria afacere?

– Aș spune că e nevoie de mult curaj pentru a începe, trebuie să fii capabil să faci față concurenței, pentru că sunt mulți fotografi în jur. De asemenea, este important să fii precis, pentru că doar așa poți lucra în domeniul fotografiei și în afaceri.

– Care sunt planurile tale pe termen lung în acest domeniu?

– Deocamdată mă concentrez pe fotografia de produs, dar aș vrea să încep și filmările video de produs și apoi să extind afacerea pe piața internațională. Ar fi frumos să continui să mă dezvolt, să fotografiez, să filmez și să prezint produse ale unor companii mai mari pe diferite platforme.

Care este mesajul tău pentru tinerii care vor să înceapă o afacere în viitor?

– Eu zic să nu vă lăsați descurajați, să vă păstrați viziunea, oricât de dificil ar fi. Puteți realiza multe cu perseverență, așa că nu renunțați.